Când am devenit mamă, nici măcar nu m-am apucat să citesc despre diversificare pentru că aveam convingerea că am informațiile de bază și mă voi descurca.
Doar că planul de acasă, nu se potrivește cu cel din târg și astfel am primit provocările de care aveam nevoie, doar că în acel moment nu știam încă de asta. Pe la 1.5 ani, Irina, fetița mea, începuse să refuze din ce în ce mai multe și mă trezisem în situația în care în dieta ei erau prezente doar 5 alimente. Nici nu se punea la masa că și arunca pe pereți sau pe jos mâncarea, că scuipa tot ce încercam să-i ofer nou sau uneori refuza chiar și alimentele pe care mă puteam baza. Primeam multe sfaturi în acea perioadă sau chiar blamări: “Nu mănâncă din cauza ta. Ar trebui sa mergi la un psiholog”, ”Este doar o etapă, o să treacă”, ”Nu te stresa, are sân, e suficient”.
Aplicam tehnici cu care nu eram de acord: distragerea atenției, îi lăsam pe bunici să o hrănească cu ”avionul” și când eram plecați de acasa apelam și la telefon.
Tot ce-mi doream era să stăm cu toții la masă și să mâncăm în liniște și armonie. Simțeam că dau rateu ca mama, că ora meselor era un stres continuu, că mesele îmi afectează relația cu copilul.
Analiza de mamă-dietetician îmi spunea că are multe deficite și nu are cum să-și ia tot ce are nevoie pentru o creștere armonioasă din ceea ce mânca.
Ceea ce nu știam atunci este că acea experiență m-a împins să mă pregătesc pentru a depăși refuzul alimentar al copilului meu dar și pentru a înțelege provocările de la cabinet, unele dintre acestea depășind cu mult situația descrisă de mine.
Mi-am găsit mentori în afara granițelor, am urmat diverse cursuri și am studiat cu pasiune acest subiect ca pentru cel mai important proiect al meu. Rezultatele nu au întârziat să apară și satisfacția reușitei mi-a dat aripi. Și acum am aceeași senzație de bine când primesc feedback-uri de la părinții cu care colaborez.
Odată ce am văzut că am o mulțime de tehnici cu care să jonglez și că pas cu pas pot construi o dietă din ce în ce mai variată și știu cum să depășesc anumite provocări, m-am liniștit. O liniște care m-a lăsat sa ma concentrez pe alte aspecte importante în creșterea copilului!
Așa că astăzi, scopul meu în profesie este să aduc liniște în familiile care au situații asemănătoare dar și să găsesc moduri de a echilibra dieta copiilor pentru a preveni malnutriția (în orice situație: alergii, obezitate, patologii care necesită intervenție nutrițională), pentru că am convingerea că alimentația joacă un rol important în creșterea și dezvoltarea acestora.
A fost un mod interesant de a descoperi ce nișă îmi place să abordez din punct de vedere profesional.